”Venim după o partidă nu prea reușită. A fost un duș rece primul joc oficial. Nu ne-am ridicat la nivelul dorințelor pe care le aveam, dar trebuie să recunoaștem că am întâlnit un adversar foarte puternic, Spania. Și noi am avut niște probleme de efectiv pentru partida respectivă. Pentru meciul cu Ucraina îl vom avea și pe Screciu. Ar fi fost un jucător important pentru noi, ar fi dat mai mult echilibru la mijlocul terenului. Ne-am fi dorit să îl avem și pe Drăgușin, ne-am fi dorit să îl avem și pe Mihăilă. În cazul lui Drăgușin, clubul nu a fost de acord să îl lase să joace la echipa de tineret, iar accidentarea lui Mihăilă a ridicat probleme. Am făcut unele greșeli cu Spania. Cred că ne trebuie mai multă luciditate, mai mult calm, mai mult tupeu, mai multă agresivitate, mai multă inițiativă, pentru a reuși să lăsăm o imagine bună și să obținem un rezultat pozitiv. Dacă la primul meci a fost o presiune, pentru că această echipă nu a disputat meciuri oficiale o perioadă lungă de timp, jocuri oficiale care pot să te călească, la al doilea joc sper să scăpăm de această presiune. Eu sper că în aceste puține zile pe care le-am avut la dispoziție, am reușit să le ridic moralul jucătorilor, pentru că erau foarte afectați de înfrângerea suferită. E ideal ca într-o competiție să pleci cu un rezultat pozitiv, indiferent de adversar. Pentru cel de-al doilea joc, este o presiune de a fi sau a nu fi”, a declarat Emil Săndoi la conferința de presă.
”Am încercat să le ridic moralul, făcând o analiză pertinentă. Trebuie să recunoaștem că nu am fost atât de echilibrați și mai sunt și unele motive reale. Noi încercăm să ducem un turneu final într-un singur fundaș central, Racovițan. Dican care a jucat în returul campionatului a jucat mijlocaș central. Screciu aproape la toate meciurile a jucat mijlocaș central. Nu am avut alte soluții. Am spus că avem niște probleme în ax. La mijlocul terenului am jucat cu trei jucători, Albu, care la Craiova joacă în cuplu de doi mijlocași centrali, iar în rest am improvizat cu Pitu, care doar la Farul a jucat inter. După transfer, a jucat doar mijlocaș lateral. La Ișfan, este pentru prima dată când a fost folosit ca mijlocaș dreapta. Nu a jucat niciodată pe acel post. În momentul în care Screciu a fost chemat la prima reprezentativă, am început să avem probleme în zona respectivă. Cu o zi înainte de meci, Grameni s-a accidentat și va lipsi tot turneul. Suntem puțin dezechilibrați și trebuie să spun lucrurilor pe nume. Avem foarte mulți jucători în bandă. A fost foarte greu atunci când am luat decizia. Asta se întâmplă la această generație. Poate e ghinionul nostru că majoritatea cluburilor au folosit foarte mulți jucători sub 21 de ani pe părțile laterale”, a mai spus selecționerul U21.
+ There are no comments
Add yours