“Dureros este întotdeauna când te desparţi de o echipă. Chiar nu am ce să îmi reproşez. Nu mă aşteptam, doar ce a început campionatul. Au trecut două etape, nu am primit gol, nu am pierdut. Am dominat partida cu Oţelul. Am avut patru bare. Ne-am dominat autoritar adversarul, dar a lipsit golul. Şi discuţia pe care am avut-o cu patronul a fost aceeaşi. Nici domnul Rotaru nu a avut ce să îmi reproşeze. Mi-a spus că m-a schimbat din superstiţie. Ştiţi că sunt foarte sincer. Ghinionul şi superstiţia, despre asta a fost vorba. Asta a fost discuţia mea cu domnul Rotaru. Chiar nu am ce să reproşez nimănui. Efectiv, cred că am făcut un joc foarte bun, să îţi domini adversarul. Ăsta este fotbalul. Se joacă pe goluri şi nu am reuşit să marcăm. Şi norocul face parte din acest fenomen. Ok, nu mă aşteptam. Dar nu pot să fiu supărat pe cineva. Nu am ce să le reproşez oamenilor. A fost decizia lui, i-o respect. Ne-am dat mâna, ne-am despărţit. Nu m-am certat cu nimeni. Ne-am înţeles amiabil. Am semnat o hârtie, dar discuţia despre bani va rămâne între noi. Ne-am despărţit amiabil”, a spus Neagoe la FANATIK SUPERLIGA.
NEAGOE: . Nu mă aşteptam, doar ce a început campionatul. Mi-a spus că m-a schimbat din superstiţie. A fost decizia lui
Posted on by MP
Estimated read time
2 min read

+ There are no comments
Add yours