Cum să nu știe Rednic care e adevărata Craiova, a pus umărul la retrogradarea ei

Estimated read time 2 min read

”Până la meciul cu Dinamo avem meciul de Cupă cu… U Craiova. Pentru mine asta e echipa, a lui Adrian (n.r. Mititelu). Să nu se supere nimeni, dar asta e Craiova. (Reporter: Cealaltă cum se numeşte?) Craioviţa! Pentru mine, îmi cer scuze, dar eu ştiu cum s-a pornit echipa asta, eu am antrenat echipa asta. Şi îmi pare rău pentru că nu au echipă, dar jucători au. Individual chiar foarte buni!”, a spus Mircea Rednic, la conferinţa de presă de după meciul cu UTA. 

Așa de bine a antrenat Rednic echipa că a obținut 7 puncte din opt etape. Rednic a fost adus la Craiova de Pavel Badea: Am crezut în el ca antrenor, dar ca om m-a dezamăgit.

Căpitanul de atunci al Universității Craiova, Corneliu Papură, într-o declarație pentru ProSport din 2008, îl arăta cu degetul pe Mircea Rednic pentru retrogradrea din 2005. “E simplu să calculăm ce vină are Rednic la retrogradarea Craiovei. A dat afară 10 titulari din 11, care terminaseră campionatul pe locul patru, a adus jucători mult mai slabi și Craiova a retrogradat. Calculați voi în procente cât din retrogradarea Universității îi aparține lui Mircea Rednic”.

You May Also Like

More From Author

+ There are no comments

Add yours