„În ceea ce privește profilul candidaților, tot cei din Comisia Tehnică decid. Nu vom abdica de la principiile de până acum. Nu acceptăm un antrenor care să fie și la echipa de club. Nu plătim clauze, sume de bani, pentru un antrenor care să iasă dintr-un anumit de contract de club. Integritatea deciziei ar fi pusă la îndoială. Vrem să facem o tranziție bună între antrenorii primei reprezentative. Să organizăm niște întâlniri între Edi Iordănescu și noul selecționer. Acesta este motivul pentru care toți selecționerii au contracte care expiră la câteva săptămâni după ultimul meci oficial. Cred că astăzi un antrenor român – fiindcă doar la asta ne gândim – este într-o situație mult mai bună. Are un grup capabil, unit, care poate trece la următorul nivel. Experiența cu Cristoph Daum a fost foarte bună, el a contribuit la o etapă foarte importantă. A vrut să modernizeze, să schimbe lucruri. Îi suntem recunoscători. În momentul de față, în schimb, ne dorim un antrenor român, fiindcă suntem într-un moment bun și avem antrenori români buni”, a dezvăluit Răzvan Burleanu.
„Am în minte un nume. Știm că Hagi și-a pregătit ieșirea din acționariatul clubului”
„Așteptăm ce spune Comisia Tehnică și, în funcție de ce propun ei, în ordine, abordăm selecționeri. Orice variantă e posibilă. Am în minte un nume, dar nu pot să vi-l spun. Știm că Hagi și-a pregătit ieșirea din acționariatul clubului, de ceva timp. Și eu, și el avem o viziune comună. Respect ordinea pe care o cere Comisia Tehnică, reprezint o instituție care e separată. Lista de nume pe care o primesc va fi o listă de nume în ordine, vom vorbi cu selecționerii. Am avut un proces de construcție și de modernizare, pe care trebuia să-l avem din anii ’90”
+ There are no comments
Add yours